Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Georgică Vatră în Dosarul nr. 16.137/231/2017 al Judecătoriei Focșani și de Neculai Goleșteanu în Dosarul nr. 15.972/231/2017 al Judecătoriei Focșani. Excepția formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.005D/2018 și nr. 187D/2020.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2020, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, a autorilor excepției, prezenți personal, și a domnului consilier juridic Dan Gavrilă și a doamnei avocat Ana Corina Săcrieru, cu delegații depuse la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 9 iulie 2020, dată la care, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din același act normativ, a amânat pronunțarea pentru data de 16 iulie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 4 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 16.137/231/2017, Judecătoria Focșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Georgică Vatră într-o cauză penală.4. Prin Încheierea din 4 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 15.972/231/2017, Judecătoria Focșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Neculai Goleșteanu într-o cauză penală.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia apreciază că dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 sunt neclare, imprecise și lipsite de predictibilitate, deși reglementează o formă de răspundere penală, încălcând astfel art. 1 alin. (5) din Constituție. Noțiunile de „preot“ și de „exercitare fără drept a atribuțiilor de preot“ nu sunt definite în cuprinsul Legii nr. 489/2006. Totodată, nu sunt specificate criteriile pe baza cărora să se poată distinge dacă este vorba de activitatea fără drept a unui preot în cadrul unui cult, a unei asociații religioase sau a unei grupări religioase.6. Apreciază că, în condițiile în care o persoană își exercită libertatea religioasă potrivit art. 5 din Legea nr. 489/2006, această activitate nu poate intra sub incidența legii penale. În caz contrar, dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (1), ale art. 29 și ale art. 40 alin. (1) din Constituție. Susțin că dispozițiile criticate ar trebui să fie opozabile doar persoanelor care exercită în cadrul unui cult recunoscut prin lege atribuțiile de preot al acelui cult, fără acordul comunității religioase respective. Legea nr. 489/2006 nu face referire la personalul asociațiilor religioase sau la personalul grupărilor religioase, acestea neprimind de la bugetul de stat subvenții pentru plata salariilor personalului, așa cum primesc cultele recunoscute oficial prin lege. Prin urmare, în măsura în care s-ar accepta extinderea prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 la funcționarea asociațiilor și grupărilor religioase, acest lucru ar contraveni înseși rațiunii libertății de manifestare religioasă garantată prin lege.7. Arată că există o diferență între cult religios, asociație religioasă și grupare religioasă. Funcționarea acesteia din urmă nu necesită, potrivit legii, existența unui acord consultativ emis de Secretariatul de Stat pentru Culte. Totodată, nu poate fi pus semnul egalității între noțiunea de „cult creștin ortodox“ - ca ritual practicat - și „cultul Biserica Ortodoxă Română“ - cult recunoscut prin lege, care practică „cultul creștin ortodox“. Susține că, potrivit Legii nr. 489/2006, oricine are libertatea să folosească orice formă de ritual, orice însemne religioase și orice practici de cult, conform credinței religioase adoptate.8. În continuare, fac referire la Decizia Curții Constituționale nr. 488 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 1 iunie 2011, și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 13 decembrie 2001, pronunțată în Cauza Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor și alții împotriva Moldovei, și Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Hasan și Chaush împotriva Bulgariei. 9. Judecătoria Focșani apreciază că dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, care fac trimitere la dispozițiile art. 348 din Codul penal, nu contravin dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Constituție, care garantează libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase, care nu pot fi îngrădite sub nicio formă, și că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. Dispozițiile criticate, cu referire la art. 348 din Codul penal, sancționează desfășurarea fără drept a atribuțiilor de preot, calitate pe care o au cei care fac parte din personalul cultelor.10. Potrivit art. 49 și următoarele din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, preoții sunt în parohii reprezentanți permanenți și ordinari ai episcopului, care este parohul suprem și general al tuturor preoților din eparhie. Demnitatea de preot este o demnitate ordinară și permanentă. Ordinară deoarece preotul este un organ pus anume pentru exercitarea ei, iar permanentă deoarece este dată pe viață și nu temporar.11. Drepturile speciale ale preoților se referă la activitatea de învățători, săvârșitori ai lucrărilor sfinte și la cea de administratori ai parohiilor. O persoană poate să ocupe o poziție de slujitor bisericesc prin două acte: o taină, hirotonia, prin care i se dă persoanei respective harul pentru treapta în care este hirotonit, și un act juridic. Prin act juridic se acordă îndreptățirea exercitării activității bisericești într-o anumită unitate teritorială. S-ar înțelege că prin caterisire nu se poate anula decât ceea ce s-a acordat prin actul juridic și nu s-ar pierde harul primit prin hirotonie, nu s-ar pierde capacitatea harică, capacitate de care se folosesc în continuare cei caterisiți, în activitățile din interiorul grupării religioase înființate.12. Astfel, instanța judecătorească apreciază că problema este dacă activitatea desfășurată în spații private amenajate de ei, altele decât bisericile din parohii, poate fi sancționată de dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 cu referire la art. 348 din Codul penal.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, ale consilierului juridic și ale avocatului prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: „Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.“17. Curtea reține că dispozițiile art. 348 din Codul penal reglementează infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și au următorul cuprins: „Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.“18. Autorii excepției apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la claritatea și previzibilitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 29 referitor la libertatea conștiinței și art. 40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 9 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 19. Examinând excepția de neconstituționalitate referitoare la lipsa de claritate și previzibilitate a noțiunii de „preot“ conținută de dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Curtea reține că, într-adevăr aceasta nu este definită de dispozițiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că dispozițiile art. 23 alin. (4) fac parte din capitolul II - „Cultele“, secțiunea a 3-a - „Personalul cultelor“ din Legea nr. 489/2006, așadar din reglementarea dedicată structurii religioase a cultului religios. Celorlalte structuri religioase (asociațiile religioase și grupările religioase) li se aplică alte dispoziții din lege, precum capitolul I - „Dispoziții generale“, capitolul III - „Asociațiile religioase“. Prin urmare, aplicarea dispozițiilor referitoare la cultele religioase și altor structuri religioase este expres prevăzută de lege, în acest sens fiind dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. 20. În același timp, Curtea observă că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că legiuitorul nu își poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție. Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul nu ar putea defini și stabili ca infracțiuni, fără ca prin aceasta să încalce Constituția, fapte în conținutul cărora ar intra elemente de discriminare (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007). Mai mult, Curtea a statuat că o soluție legislativă ce vizează incriminarea unei fapte intră în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție dacă aceasta generează discriminări, fără a exista vreo motivare obiectivă și rațională care să le justifice. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 9 iunie 2017).21. În continuare, Curtea observă că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2012, „preot“ este (în majoritatea religiilor primitive sau superioare) persoana care oficiază cultul religios, fiind, în această postură, mijlocitor între om și divinitate și reprezentând pe semenii săi în sfera sacrului, fără a o perturba; persoană care slujește un ideal, o învățătură; conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.).22. În ceea ce privește cultele religioase, Curtea reține că, potrivit anexei la Legea nr. 489/2006, în România funcționează un număr de 18 culte recunoscute. Totodată, observă că, potrivit legii, orice cult religios recunoscut trebuie să aibă un statut de organizare și funcționare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală și locală, modul de conducere, administrare și control, organele de reprezentare, modul de înființare și desființare a unităților de cult, statutul personalului propriu, precum și prevederile specifice cultului respectiv.23. Or, din analiza statutelor cultelor religioase recunoscute rezultă că denumirea de „preot“ este specifică doar unora dintre acestea, de exemplu, Cultul Biserica Ortodoxă Română (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 43, art. 49 și art. 54 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române), Cultul Arhiepiscopia Bisericii Armene din România (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 46, art. 48 și art. 51 din Statutul organic și administrativ al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România), Cultul Biserica Unitariană Maghiară (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 22 și art. 24 din Statutul Bisericii Unitariene Maghiare).24. Pe de altă parte, altor culte religioase recunoscute le este specifică altă titulatură, de exemplu, muftiu - în cazul Cultului musulman (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 8, art. 9, art. 10 și art. 11 din Statutul Cultului musulman), bătrân - în cazul Cultului Organizația religioasă „Martorii lui Iehova“ (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 44, art. 45 și art. 46 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Organizației Religioase „Martorii lui Iehova“), slujitor duhovnicesc/păstor - în cazul Cultului Creștin Baptist - Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 23, art. 24 și art. 25 din Statutul de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist - Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România), rabin - în cazul Cultul Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic (cu titlu exemplificativ, a se vedea art. 41 și art. 62 din Statutul Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic).25. În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 mai 2001, Curtea a reținut că „incriminarea și sancționarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activități, pentru care se cere o anumită pregătire și, în consecință, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv viața și integritatea fizică și psihică ale persoanei, precum și interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesiuni (…) să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare“. De altfel, și în doctrină s-a precizat că incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activități este justificată de necesitatea ocrotirii unor asemenea valori sociale, cum sunt viața, integritatea corporală, sănătatea și proprietatea, precum și interesele economice generale ale persoanei care ar putea fi lezate prin exercitarea fără drept de către o persoană a unei profesii sau activități sau în alte condiții decât cele legale. 26. Curtea reține, așadar, că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activități este reprezentată de relațiile sociale care apar și se dezvoltă în legătură cu regimul legal de exercitare a profesiilor sau activităților de orice tip, sub orice formă și orice domeniu de activitate. Pe de altă parte, elementul subiectiv al infracțiunii presupune exercitarea profesiei sau activității fără autorizație cu intenție directă sau indirectă, subiectul activ având reprezentarea încălcării prevederilor legale și urmărind producerea rezultatului prejudiciabil sau prevăzând consecințele nelegitime ale acestuia și acceptând ca fapta să producă rezultatul urmărit.27. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că, indiferent de denumirea acordată personalului propriu de către fiecare cult, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activități este aceeași. 28. De altfel, Curtea observă că, în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, cei doi autori ai excepției au fost trimiși în judecată pentru exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot al cultului religios Biserica Ortodoxă Română. Or, denumirea de „preot“ este specifică acestui cult religios, astfel încât autorii excepției de neconstituționalitate aveau posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei criticate și să își adapteze conduita potrivit acesteia.29. În ceea ce privește celelalte critici, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia fac referire la situația de fapt a fiecăruia dintre ei și la modalitatea în care aceasta a fost consemnată în rechizitoriu, precum și la modul în care organul judiciar a înțeles să interpreteze și să aplice textul de lege criticat. Așa fiind, Curtea apreciază că autorii excepției sunt nemulțumiți, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate de către organele judiciare.30. În acest context, în jurisprudența sa constantă, de exemplu, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, și Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, Curtea reține că este competentă să sancționeze neconstituționalitatea unei interpretări pe care un text de lege a primit-o în practică, de vreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări“. Curtea a statuat că are „competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției“. 31. Curtea constată că în privința modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu au fost pronunțate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluționarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispozițiilor Legii fundamentale, iar cu privire la practica judiciară existentă, constată că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului și a limitelor Constituției.32. În acest context, faptul că, în practică, unele instanțe judecătorești adoptă o anumită interpretare a textului, în mod izolat, și pe această bază factuală se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii, nu relevă decât o chestiune de interpretare și aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. Controlul de constituționalitate vizează conținutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală și continuă la nivelul instanțelor judecătorești, neputând fi efectuat asupra conținutului normei juridice rezultat din interpretările izolate ale unor instanțe judecătorești. Prin urmare, controlul de constituționalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile și prin hotărâri pronunțate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispozițiilor Legii fundamentale. Însă competența Curții Constituționale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă și continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigențelor Constituției. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar, existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea constată că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii, de natură să încalce exigențele Constituției, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc.33. Așadar, Curtea nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar.34. Raportat la cauza de față, Curtea observă că autorii excepției nu au făcut dovada unei interpretări și aplicări eronate generale și continue la nivelul instanțelor judecătorești a textului criticat, astfel încât nu poate fi pusă în discuție o problemă de constituționalitate a acestuia, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, atribuție ce revine instanțelor judecătorești. Așa fiind, această critică nu poate fi reținută.35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Georgică Vatră în Dosarul nr. 16.137/231/2017 și de Neculai Goleșteanu în Dosarul nr. 15.972/231/2017, ambele ale Judecătoriei Focșani, și constată că dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Focșani și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 iulie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
----